Ar fi lovitura anului! Simona Halep, anunț despre viitorul antrenor: ”Nu va fi ușor”

de: Beatrice Dumitru
07 03. 2024
Simona Halep.

Simona Halep (32 de ani, 0 puncte WTA) a revenit joi dimineață la București și a oferit toate detaliile după decizia favorabilă pe care a primit-o de la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv.

Simona Halep, după ce a primit vestea de la TAS: ”În sinea mea, mereu am știut că nu am făcut nimic”

Conform forului de la Lausanne, sportiva din Constanța se poate întoarce în circuitul WTA, acolo unde nu mai are niciun punct, iar turneul de la Miami poate fi prima competiție la care să participe după aproape un an și jumătate de pauză forțată.

Fericită, cu zâmbetul pe buze, românca a spus cum s-a simțit când a primit vestea cea mare, dar și-a schimbat mina feșei când a venit vorba despre Patrick Mouratoglou și fostul ei staff.

Simona Halep.

Am primit vestea foarte bine. A fost o veste minunată, așa cum visam. Așa a trebuit să fie. Adevărul a ieșit la suprafață.

În sinea mea, mereu am știut că nu am făcut nimic și că nu am luat nicio substanță interzisă niciodată și nici nu am avut această intenție. Mă bucur că s-a judecat corect.

M-am bucurat foarte tare, pentru că am așteptat foarte mult acest verdict și îmi doream tare mult să fie așa”, a spus Halep, pe aeroportul Henri Coandă.

Halep și-ar dori să revină în circuit chiar de la WTA Miami

Chestionată dacă va da curs invitației de la WTA Miami, turneu ce se va desfășura în perioada 17-31 martie 2024, Halep a replicat.

”Așa îmi doresc. Dar acum doar ce am ajuns și 2-3 zile am nevoie să mă pregătesc mental.

Vezi și: Simona Halep a revenit la București și joacă tare: cere nota de plată! ”Voi face tot ce trebuie. M-a costat foarte, foarte scump!”

Am făcut o pregătire bună, dar ținând cont că nu am jucat un an și aproape șapte luni un meci oficial, o să fie destul de dificil să reîncep, dar am tot timpul din lume și o să o iau pas cu pas”.

”Colaborarea cu Darren Cahill a fost specială, am făcut cele mai bune rezultate”

Însă, înainte de orice, Simona Halep are nevoie de un nou staff. Sportiva a lăsat de înțeles că ar putea lucra din nou cu Darren Cahill, antrenorul alături de care a ajuns lider mondial.

În momentul acesta nu am o echipă, dar am câteva zile la dispoziţie să formez o echipă aşa cum îmi doresc eu. Dar nu va fi uşor. O să o iau pas cu pas şi o să văd cât de bine pot să fac lucrurile.

Bineînţeles că au fost colaborări foarte bune şi cu antrenorii români, dar pentru mine colaborarea cu Darren (n.r. – antrenorul australian Darren Cahill) a fost specială şi am făcut cele mai bune rezultate. Nimic nu este exclus, o să mă gândesc bine şi o să aleg.

Vezi și: Ce a spus Simona Halep despre Patrick Mouratoglou după decizia de la TAS. ”Am plătit foarte scump!”

Nu m-am gândit la acest lucru (n.r. să mai lucrez cu Darren Cahill). Cu el am avut o relație foarte bună de antrenor-sportiv. M-a sfătuit și a fost alături de mine. Și-n momentele astea mă ajută în procesul de revenire”, a mai spus Simona Halep.